Pareri pe care nu le-a cerut nimeni : Educatie

S-a tot bătut apa în piua că ce rău e cu rezultatele sistemului educational românesc la testările PISA, așa că am zis să dau și eu cu o părere(plm, ați uitat pe ce blog e articolu… De fapt, normal ca ați uitat, la cât de des am postat…) 

Așa că, iată părerea mea:

(suspans, alea-alea) 

Da, e rău. Dar nu e șocant. Adică e ca ce s-a întâmplat la Cernobîl. Un dezastru inevitabil. Sistemul e viciat, într-adevăr. Da e viciat de mult timp. Lucrurile s-au schimbat în timp în societate, dar nu și în școli. Adică în locul care ar trebui să te pregătească pt societate. Iar așa au ieșit la iveală mult mai pregnant(sper ca folosesc bine cuvântul ăsta, că sună inteligent) toate problemele latente (și pe ăsta) ale sistemului. 

N-o sa aberez mult pe subiectul ăsta. În principiu, pentru că am aberat deja suficient cu Burac pe subiect aici

Pai atunci ce-i cu articolul ăsta? 

Mă bucur că mă întrebi. Am zis să fac o nefăcută pe internet și să vin și cu soluții. Foarte puțin informate, de la cineva care nu mai are treabă in mod direct cu sistemul(adică eu) și, în general, soluții pe care nu le-a cerut nimeni. Dar sunt soluții. 

Doar ca soluțiile astea se împart în două categorii. Unele mai de perspectivă și care necesită o oarecare aliniere favorabilă a astrelor. Altele care necesită implicare și pot fi puse în practică imediat. Așa că in primul rand :

Soluții ideale:

Adică alea primele. Aici am 2. Una utopică- prima- și una care pare mai realistă – a doua 

-O reformă reala a învățământului. Asta nu înseamnă să băgăm clasa 0, să redenumim niște examene aleatoriu în funcție de culoarea partidului aflat la guvernare, sau sa schimbăm materia elevilor de la an la an. O reformă reala înseamnă o schimbare din rădăcini, după un an bine pus la punct, alcătuit din oameni care cunosc în profunzime (pe ăsta sigur l-am folosit bine) probleme sistemului actual și care pot elabora un înlocuitor relevant perioadei în care trăim. 

-Decuplarea cât mai mare a sistemului educational de mediul politic. Să fim realiști. Știm cu toții ce sistem politic avem. Mai știe cineva ultimul guvern care a prins în mandat un întreg tur electoral? Probabil Burac. Și eu, după ce o sa citească asta și o sa îmi zică. Dar problema e că un mediu politic volatil duce la acele reforme false menționate mai sus, care nu aduc un avantaj real elevilor, ci îi bulversează. Mediul educational, probabil mai mult ca oricare altul, are nevoie de siguranță și perspectivă la nivelul puterii de decizie. As fi zis ca și asta e destul de greu, dar aparent, mai sunt oameni care cred că asta e o schimbare necesara și cu o putere suficientă cât sa propună o soluție reală în direcția asta. 

Soluții imediate 

Astea nu necesita decât implicare. Tot două. Una mai mult pt părinți – da, am o părere atât de bună despre soluțiile mele în cât îmi permit să dau sfaturi părinților – și una mai generala

În același timp, nu zic ca lucrurile de mai jos nu se întâmplă. Doar că s-ar putea sa nu le dăm importanța pe care, din punctul meu de vedere, o merită 

-Am stabilit deja că sistemul educațional a eșuat. Partea tristă pentru părinți e că trebuie să fie, probabil mai mult decât în oricare altă perioadă,cu adevat prezenți în educația copiilor. Asta nu înseamnă să meargă o data pe semestru la ședința cu părinții și sa dea fondul clasei o dată pe an. Prezența asta de care vorbesc se reflectă mai mult în înțelegerea inclinatiilor pe care le arată (mai mult sau mai puțin) un copil. Normal ca un singur om(sau doi, în contextul părinților ) nu poate furniza întregul necesar de cunoștințe pe care un copil vrea sau are nevoie sa le acceseze. În același timp, e dator – din punctul meu de vedere- sa faciliteze accesul ăsta la informație. Poate informația la școală e precară. Poate vrea să învețe să cânte la chitară. Pentru primul caz, recomand khan academy. Pentru al doilea… Well, un profesor de chitară . De altfel, internetul e plin și de chestii utile, deci s-ar putea sa nu fie asa greu

Nu știu dacă v-am zis deja, dar eu cred ca sistemul educațional tradițional a dat greș. V-am zis asta? Bun. A doua soluție a mea e orice formă de învățământ alternativ. Am atins puțin zona asta și mai sus. Dar asta e puțin mai simplă:

-pentru părinți : urmăriți interesele copiilor și, în funcție de interesul lor, înscrieți-i la activități care să le cultive interesul. Pe lângă faptul ca vor dezvolta skilluri noi, vor fi alături de copii cu vârste apropiate, care manifesta același interes. Iar asta e cel puțin la fel de important 

-pentru ne-părinți (n-am găsit un cuvânt mai bun) : well… Implicați-vă. În orice calitate doriți. Dacă lucrați într-un domeniu interesant, pe care credeți ca mulți elevi vor să-l urmeze, cel mai probabil sunt ONG-uri care faciliteaza intalniri/prezentări de genul. Altfel, niciodată nu ești prea bătrân sa fii voluntar. Dar, orice alegeți, faceți asta doar dacă sunteți siguri ca o faceți din motivele potrivite. (sper că ) Nu vreți să îi traumatizați pe copii. Aparent, asta e treaba școlii mai nou. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *